DESPRE JAGUAR

DESPRE JAGUAR

C‑X75 — CEL MAI AVANSAT JAGUAR CREAT PANA IN PREZENT

Momentul in care Jaguar a dezvaluit C-X75, in 2010, a reprezentat inceputul unui nou capitol in inovatia tehnologica, fiind nevoie de doar doi ani ca masina sa evolueze de la un concept de design la un prototip complet functional.

In acest interval de timp extrem de scurt, Jaguar si partenerul sau de dezvoltare, Williams Advanced Engineering, au creat un vehicul cu tractiune integrala, propulsie electrica hibrida paralela si incarcare de la priza (PHEV), avand motorul electric cu cea mai mare putere specifica din lume si primul sasiu monococa din materiale compozite armate cu fibre de carbon.

Desi in 2012 s-a luat decizia ca prototipul C-X75 sa nu intre in productie din cauza contextului economic global defavorabil, a fost clar faptul ca acesta era o demonstratie a expertizei Jaguar in constructia vehiculelor cu arhitectura usoara si un banc de proba ideal pentru cercetarea inovatoare a companiei in sistemele de propulsie de inalta performanta si emisii joase.

“Programul C-X75 reprezinta apogeul expertizei Jaguar in inginerie si design. Este, fara indoiala, cel mai rapid banc de proba din lume pentru cele mai avansate tehnologii, ce combina un sistem de propulsie hibrid remarcabil cu performanta uluitoare. Jaguar a urmarit dintotdeauna sa proiecteze masinile viitorului si, cu proiecte ca C-X75 punem bazele pentru urmatoarea generatie a inovatiilor Jaguar.”- Adrian Hallmark, Global Brand Director, Jaguar.

Cea mai mare densitate de putere si cuplu
C-X75 are o putere combinata ce depaseste 850CP si un cuplu de 1000Nm, datorita adevaratei bijuterii mecanice, inspirata din Formula 1 - motorul de 1.6 litri cu supraalimentare duala (turboalimentare si supraalimentare), cu patru cilindri, care produce 502CP la 10.000rpm. Se aliaza cu motoarele electrice cu cea mai mare densitate de putere si cuplu in productie, care genereaza o putere suplimentara de 390CP.

C-X75 poate accelera de la 0-160km/h in mai putin de sase secunde, datorita transmisiei automate secventiale in 7 trepte de viteza, care permite schimbarea vitezelor in mai putin de 200 milisecunde. Primul prototip C-X75 a depasit 320km/h cu usurinta in etapa de testare, masina putand atinge o viteza maxima de 354 km/h.

Emisii ultra joase si mod electric pur
Datorita specificatiei PHEV a celei mai riguroase dintre toate bateriile mobile in dezvoltare, C-X75 poate functiona in mod electric pur pentru a parcurge 60km, iar emisiile CO2 sunt mai scazute de 89g/km.

Proiectul C-X75 permite Jaguar sa isi justifice titlul de cel mai important investitor din Marea Britanie in domeniul tehnologiei inovatoare. Rezultatele programului C-X75, in special in ceea ce priveste tehnologiile avansate ale sistemului de propulsie si elementelor compozite usoare, demonstreaza excelenta tehnica a Jaguar in dezvoltarea si productia de automobile.

C-X75 depaseste orice limita in termeni de putere, performanta si eficienta consumului de carburant.